După mult timp, dimineaţa am fost la cafeneaua preferată de pe Alecsandri, la „Juice”. Mi-era dor de un ceai, doar că de data asta nu am mai comandat tradiţionalul „negru cu lapte” (că doar nu-s segregaţionist 😉 ), ci unul de mentă. Aveam chef de gustul ăla inconfundabil şi atât de… mmmmmm, buuuun.
Ce a fost faină în această dimineaţă a fost muzica… Nu că de obicei n-ar fi ambianţă plăcută. Dar acum am visat pe melodiile lui Nat King Cole, însoţit virtual, peste timp, de fiica lui, Nathalie. Ce mişto sună, după atâţia şi atâţia ani… „Unforgettable”… Să asculţi aşa ceva, la un ceai cald şi să visezi…
Păcat că visam singur. Sigur, nici Vlad, cu care stăteam la aceeaşi masă, nu era în toane mai bune, lipsit de chef. Doar că nu puteam visa împreună. 😀 Fiecare cu ale lui…
Blogul lui Adi Laboş 