Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Oradea’

– A fost o experiență frumoasă și nu mi s-a părut atât de greu…

Fata zâmbește larg și își îmbrățișează antrenorul, familia și prietenii. Strânge în brațe buchetele de flori pe care doar cei dragi s-au gândit să le aducă la gară. Călătorii se uită nelămuriți spre grupul format în jurul adolescentei îmbrăcată în trening. Niciunul nu știe că o au în fața ochilor pe singura campioană mondială pe care a dat-o Bihorul în ultimii 20 de ani într-un sport olimpic. Se mândrește cu asta antrenorul Virgil Preda și are de ce.

Chiar dacă nu i s-a părut atât de dificil, Ligia Grozav ține în mână aurul cucerit la Campionatele Mondiale de Atletism pentru tineret de la Lille. E de o modestie rară, o calitate care, la cei 17 ani ai săi, se pliază perfect pe carieră formidabilă pe care o are în față. S-a bătut în Franța cu crema viitorului în săritura în înălțime și și-a doborât recordul personal cu 7 centimetri. În sportul pe care îl practică, asta echivalează cu un salt în viitor cu cel puțin 3-4 ani.

Mai grozav este faptul că a reușit să fie prima în lume după ce s-a antrenat ani la rând într-un fost hangar de tancuri, ajuns sală de atletism 😦 . Atletele din alte țări ar zâmbi ironic. Ele au condiții civile și civilizate.  Orădeanca noastră a strâns însă din dinți și a ignorat până și faptul că fostul garaj pentru șenile e mai scurt decât ar trebui să fie și îi taie din elan. Au ignorat-o și pe ea autoritățile, care nu au trimis pe nimeni să o întâmpine, ca pe o adevărată campioană ce este. Acum nu e campanie și nu sînt alegeri, ca o poză cu o campioană să se măsoare în numărul de voturi pe care le aduce. În plus, la noi atletismul nu are vizibilitatea fotbalului și nici implicarea și organizarea excelentă de care se bucură judoul.

Ligia Grozav a avut neșansa să nu se nască într-un sat de 500 de oameni, unde se înalță mândră o sală de sport pentru localnicii care vor să-și întărească mușchii ori să-și demonstreze talentul în driblinguri și pase. A demonstrat, însă, că poate face să dispară zidul prea scurtului fost hangar și să plutească spre aur.

– Mulțumesc lui Dumnezeu, domnului antrenor… Iar victoria asta mi-o dedic mie și celor ce au crezut în mine!

P.S. Când colegul meu Adi Ciucuriță mi-a propus știrea despre întoarcerea acasă a campioanei, m-am bucurat. Știrile TVS pot prezenta și oameni deosebiți și faptele lor. Au rezultat două materiale.

Anunțuri

Read Full Post »

Aseară, am descoperit că te poţi uita la televizor în mijlocul bulevardului Dacia. Ne-am uitat şi noi preţ de câteva zeci de secunde la un vechi aparat cu lămpi, abandonat pe marginea drumului, la un pas de un tomberon de gunoi. Poate că ex-deţinătorul l-a lăsat acolo ca un îndemn către curioşi să schimbe asemenea aparate la „Exchange„-ul din apropiere. 😉 Superofertă!

Din păcate, televizorul nu prindea niciun canal. Nici măcar pe cel de scurgere din apropiere. 😀

Read Full Post »

Începem, parcă, să ne obișnuim cu furtunile care trec peste noi. Fie că sînt sociale, fie economice, fie pur și simplu stihii ale naturii. Operatorii TVS sînt obișnuiți deja să tragă cadrele cele mai bune de la suprafața apei, reporterii știu unde sînt locurile unde seadună cea mai multă apă, iar Robi Rezmuves a devenit expert în căderi la incendii provocate de trăznete sau nu. 😉 A căzut și la furtuna de aseară, când a mers să filmeze o casă lovită de trăznet. Bine că n-a dat cu capul, deși am impresia că se poate obișnui și așa! 😀

A filmat, totuși, imagini super, care arată cât de subdimensionată e canalizarea din Oradea. Pentru că se înfundă sau pur și simplu nu pot prelua toată apa căzută din cer, canalele dau pe dinafară și ne oferă piscine gratis pe străzi sau în pasaje.

Personal, am trăit și noi la intensitate maximă furtuna. Pentru că stropii de ploaie și-au găsit loc să intre peste geamurile termopan de la balcon, Neia mea m-a invitat la un vals de stersături de apă pe balcon. Om finuț și iubitor infinit de Neiuță, am acceptat imediat, așa că vreun sfert de oră ne-am exprimat talentul la vals cu cârpa în mână. 😀

Read Full Post »

– Atâta costă? Pe raft avea alt preţ!

– Aici mie-mi indică preţul ăsta.

– Da, dar nu înţelegeţi? Pe raft scria altceva!

– Doamnă, trebuia să fiţi atentă la eticheta roşie.

– Care roşie?

Femeia stă cu un clătitor de rufe în mână şi începe uşor, uşor să ridice tonul. E nervoasă că pusese în coş un produs care avea un preţ – bun – pe raft, dar la casă descoperise că avea de plătit mult mai mult pentru el. Tipic, rare sînt magazinele unde NU se întâmplă astfel de situaţii.

Femeia nu e lămurită şi îi cere angajatei de la casă să-i arate care e preţul real, ca să ştie ce produs să ia. Gândeşte că găseşte altul mai ieftin pe raft. Deranjată de solicitare, vânzătoarea se ridică  de pe scaun, îi ignoră pe cei care stau la rând şi închide temporar casa, fără să le spună ceva.

30 de secunde mai târziu reapar cele două, comentând despre preţuri.

– Ăsta e preţul, explică vânzătoarea. N-am ce face!

– Atunci nu-l vreau… daţi-mi banii înapoi!

– Cum fac asta? se panichează angajata, care se îndreaptă spre o altă colegă. E evident că habar nu are cum să anuleze o încasare şi să dea banii înapoi.

Colega la care a apelat era cea la care aşteptam noi. Femeia ne-a dat „pause„, deşi mai aveam un produs pe bandă, s-a întors către cele două şi a început o discuţie în ungureşte. Cum pricepe la mine nu limba asta, am priceput din gesturi că angajata mai că nu o certa pe clientă că îndrăznise să nu fie atentă la preţ şi că luase un produs fără să se chiorască minute bune, ca să nu greşească şi să le încurce pe casieriţe.

– Şi cum fac cu banii?

Cealalaltă vânzătoare are durerea ei. Sictirită, încasatoarea noastră – ce simţ al proprietăţii pot să am 😉 – îi aruncă un „Anulează şi dă-i x lei înapoi!”, nu înainte s-o mai atenţioneze că trebuie să-şi benocleze bine ochii la etichete, nu să ia aşa, că i se pare ei mai ieftin.

Nu conta că şi din banii acelei cliente îşi iau angajaţii salariile. Nu conta că bunul simţ nu costă nimic. Aşa sînt multe vânzătoare din supermarketurile româneşti, indiferent de sigla străină a patronului. Eu, unul, tresar când aud câte un „Bună ziua!” de la angajatul unui magazin, obişnuit să trec nebăgat în seamă prin marketurile de pe la noi. Asta în timp ce în străinătăţuri ştiu să-şi dea „Ziua bună!” chiar dacă le treci pragul să te holbezi, nu să cumperi ceva.

Angajatul dintre rafturile autohtone îşi împarte cu clienţii problemele de acasă sau conflictele cu şefii, expunându-le supărat sau agitat printre oamenii care se plimbă cu coşurile în mână. Dacă îl întrebi ceva, rişti să-l superi, aşa că mai bine dai un sărci pe gugăl sau citeşti – cap coadă – instrucţiunile de pe produs. Îţi ia chiar şi zeci de minute, dar măcar scapi de stresul pe care ţi-l provoacă cei care ar trebui să te ajute.

P.S. Despre angajaţii români, unii dintre ei, scrie şi Adelin Petrişor, de la care, recunosc, m-am inspirat la titlu.

Read Full Post »

Un Audi s-a îndrăgostit brusc şi, mai ales, brutal de un copac de pe scuarul din mijlocul străzii Sfântul Apostol Andrei, din Oradea. Amor nebun, cu năbădăi! 😀 Nici măcar nu şi-a stins poziţiile – unii martori zic că mai duduia ceva şi la motor – şi s-a aruncat direct în „braţele” vigurosului 😉 copac. S-a cam şifonat maşina, dar, deh, puţină durere nu face decât să intensifice forţa iubirii pătimaşe. 😀

S-a întâmplat duminică dimineaţa, când, din motive numai de el ştiute, şoferul şi-a parcat vehicolul direct în pom. N-o fi găsit loc de staţionare, s-a fâstâcit, a avut probleme de sănătate ori niţică poţiune magică 😉 l-o fi făcut să-şi piardă temporar simţul raţiunii şi să plutească existenţial spre trunchiul copacului. A dispărut apoi în ceaţă. Pentru asta ar fi două explicaţii: ori a ajuns la spital – căci era destul de şifonată maşina, ori n-a vrut să dea ochii cu agenţii de circulaţie şi a preferat ca mai întâi să doarmă un somn bun.

Oricum ar fi, cert e că maşina a rămas ceva timp în zonă, martor semnalizat al iubirii pătimaşe copac – tehnologie.

Read Full Post »

Când scriu postul ăsta, toate televizoarele din redacție, din emisia TVS și din biroul conducerii și al contabilității sînt comutate pe posturi care transmit nunta de la Londra. Apropo de asta, OTV-ul, care în vremurile bune transmitea late-night-show-ul de succes apocaliptic „Nunta la români„, n-a mai băgat breaking-news din studiourile din Anglia. Probabil pentru că DD era angrenat în lupta electorală dintr-o comună din Constanța, unde PP are candidat. Așa că, la fel ca 10 TV și Eurosport, a introdus un newsalert cu teleshopping. 😀

Pauză: acu’ episcopul i-a declarat soț și soție. Moment de descătușare al lui Geri, cameramanul nostru, care e fericit și se ridică de pe scaun să meargă până la montaj. Clipe înălțătoare: se cântă la orgă. Apropo, la noi ar fi performat Salam sau Vijelie. 😉

Continuăm să ne benoclăm pe ProTV, care a tradus „realtime” tot discursul cu „Ne-am adunat aici… O iei? Îl iei?” Gabi Andor, monteurul de la producție, stă cu șapca pe cap și privește meditativ la ecranul cam prăfuit.

– Dacă peste ani și ani mă întreabă nepoții cum a fost nunta prințului, io ce să zic? Că am fost cu Emil la Penny, să-mi iau de mâncare?

Corectă justificare ca să rămâi înțepenit în fața televizorului ca să vezi cum lumea bună a planetei, dornică doar de imagine, își etalează toaletele, uniformele și bijuteriile pe toate posturile mondiale. Le zice fain Vlad Mixich, pe hotnews, că nunta ar fi celebrarea „mondenității sclipitoare a unei societăți obsedate de cultul imaginii.

Sună o colegă. S-a terminat conferința de presă a ministrului Sănătății Cseke Attila, de la Spitalul Municipal din Oradea.

– Și pentru asta mă deranjezi în timpul nunții?! Că acum vorbește popa! 😀 😀

Câteva minute mai târziu, Robi, cameramanul Florinei, e blazat și s-a proptit de un calculator, evident dezinteresat de cuplul princiar. Clar, nu-i evreu niciunul din cei de la tv. Pro-ul a trecut de la traducerea scrisă la dublare, așa că pot să stau și eu să scriu pe blog. Nu de alta, dar de la birou nu vedeam traducerea scrisă și trebuia să mă trag mai aproape de ecran.

– Faină rochia, remarcă Florina, împărțită între subiectele conferinței ministrului și invitațiala nuntă adresată de Pro.

Mda, e albă și lungă. Rochia. Conservatoare, ca englezii în zilele cu ploaie. Că azi a fost soare la Londra și s-au manifestat ca galeria lui Dinamo. Englezii, desigur.

Am rămas singurul din redacție care se ascultă ce se întâmplă cu prințul William și Kate Middleton. Sincer, devine plictisitor. Mai târziu, cică, va cânta Beyonce. Vax albina! Neinteresant total! Ăștia nu au auzit de Ovidiu Komornik – „Mireasa mea„? 🙂

Încă o pauză. Serioasă, de data asta. Cântă un cor. Superb, pe bune…. Pfaiiiiii! Bagă Pro-ul publicitate! 😦

A revenit Geri în redacție. Cred că am scris suficient, am și altceva de făcut. Îl aud cum explică:

– Peste ani, nepoții nu mă vor întreba dacă am văzut nunta de la Londra, ci de ce nu mor o dată, să le las lor garsoniera moștenire!

Abstract.

P.S. Între timp, pe malurile Dâmboviței s-a decis ca Vântu să stea la „catedrala” Direcției Cercetări Penale timp de 29 de zile. E și ăsta un alt moment istoric – rearestarea unui mogul.


P.S. 2 În ora care a trecut de când am publicat postul au mai apărut câteva întrebări: Cine fură mireasa? Cât se dă ca dar? Cu câte camere se înregistrează nunta și de către cine? 😉 Cât a costat meniul de nuntă? Deocamdată nu avem răspunsuri.


Read Full Post »

Oradea are fum(uri)

Pe ideea că „Ana are mere”, la sfârşitul săptămânii trecute Oradea a avut fum. Un fum gros, de fapt o pâclă deasă, care plutea deasupra oraşului şi care putea fi văzută de la kilometri depărtare. Eu am fotografiat-o din Nojorid, adică de la vreo 5-6 kilometri, dar am văzut-o încă dinainte de a intra în Leş dinspre Tinca – de la mai bine de 15 kilometri. Sursa: coşul CET, nici nu se putea altfel.

Din păcate, nu a fost singurul week-end în care orădenii au fost intoxicaţi de fumul CET-ului. Sunt curios ce vor zice cei de la Electrocentrale şi, mai ales, marii apărători ai mediului. Până acum ne-au prins de obraz şi ne-au explicat, superior, că „datele înregistrate nu confirmă o depăşire a valorilor acceptate”. Să mori tu! (Asta ca să înţeleagă că nu-i crede nici naiba.) Parcă văd că şi acum o să ne spună că nu a fost nimic grav. Că am avut o iluzie optică, că fumul nu era nicidecum periculos şi asta mai ales pentru plămâni – poate ar trebui să folosim nişte exerciţii de respiraţie şi să nu mai comentăm atât şi să lăsăm specialiştii să ne min… pardon, să ne probeze cu date clare că Oradea are aer respirabil, ce naiba, mă!

Noroc că a plouat azi-noapte şi praful – sau ce-o fi fost – nu s-a depus pe maşini, ca acum câteva săptămâni. Iar făceau bani buni băieţii de la spălătorii.

Şi, totuşi, cine răspunde?!

Read Full Post »

Older Posts »