Aşa-l ştiam când eram mic, aşa mi-a rămas întipărit în minte: Miculaş. Într-o vreme când de Crăciun veneau Moş Gerilă – la grădiniţă şi la şcoală -, dar şi Moş Crăciun – acasă -, noi ştiam că înainte de el apare Moş Miculaş.
Mai sărac decât moşul principal 😉 , dar aşteptat cu înfrigurare. Mai ales că iarna era iarnă, nu ca acu’, şi Moş Miculaş venea pe zăpadă, cu sania. Îi lăsam ghetele în geam, că pe atunci nu purtam 44 la picior şi erau ferestre duble, între care încăpeau încălţările, nu termopan ca acum. Dimineaţa săream la geam, unde găseam cadourile lăsate de „Moş”. Ce sentimente, ce bucurie!!! 😀
Apropo de cadouri, ştiu că părinţii mei au încercat să ne facă să nu simţim lipsurile din acea perioadă. Ştiu că le-a fost greu, mai ales dupa ’89, când banii se împuţinaseră şi „democraţia” le-a adus şomaj şi griji peste griji. Acum câteva zile, mama îmi amintea de o întâmplare din anii imediat după aşa-zisa revoluţie, când de Paşte, abia avea bani să ia o pâine. Nici vorbă de mielul tradiţional. A plâns de supărare, dar a decis: pentru ca Paştele să fie, totuşi, Paşte şi în casa ei, a luat o faţă de masă lucrată de ea şi a vândut-o în piaţă. Ce mai conta preţul… Principalul e că a făcut rost de bani şi sărbătoarea Învierii am făcut-o cu carne de miel pe masă.
Acum, însă, s-au mai schimbat vremurile. Mă bucur că pot aduce un zâmbet pe faţa celor dragi. Ăsta e cel mai mare cadou pe care vreau să-l primesc de sărbători. Fericirea celor dragi. Un zâmbet din partea celor pe care îi consider cei mai importanţi din viaţa mea.
Anul acesta, Moş Miculaş a fost înţelegător cu mine. Le-am făcut cadouri celor câtorva oameni dragi mie. L-am văzut pe Vlăduţ bucurându-se cu sinceritatea celor 3 anişori de jucăriile primite. Am văzut bucuria din ochii mamei. Am vorbit muuuuuult cu un puşti minunat, care m-a făcut să-mi amintesc cât de dor mi-era de el şi cât de frumoşi sînt copiii. Şi, poate cel mai frumos lucru, am zărit o urmă de surâs, care mi-a luminat seara de ajun.
Ziceam că Miculaş e un pic mai… sărac decât Moş Crăciun. Şi dacă ar fi aşa, nu vreau să-l supăr pe bătrânul vestitor al Naşterii şi să-i cer mai mult decât lui Moş Nicolae. Ba… un moment. I-aş cere. Fericire şi sănătate, cât cuprinde. 🙂
Mai trebuie doar să văd cum îi cer toate astea: prin mail sau prin sms? Că scrisorile nu mai ajung demult la timp la destinaţie… Dacă fac grevă spiriduşii? 😉 Glumesc!
P.S. Tot de Moş Miculaş am primit şi o veste superbă din partea unui prieten. Nu pot să spun, că nu am primit dezlegare. Dar mă bucur enorm pentru el. E cea mai frumoasă veste de sărbători. Credeţi-mă pe cuvânt!
Blogul lui Adi Laboş 