Colega mea Yvette Mîrza a tresărit în această dimineaţă, când a văzut imaginile în care Traian Băsescu aparent loveşte un copil. Sînt convins că asta a fost reacţia normală a mii ori sute de mii de oameni care au văzut filmuleţul. A lovi un copil stârneşte reacţii de furie, de ură faţă de cel care face gestul incalificabil.

Dar e real filmul? Chiar dă Băsescu cu pumnul? De ce abia acum apar imaginile? De ce au fost “introduse” de apariţia la Realitatea TV, cu o seară înainte, a lui Dinu Patriciu? De ce preşedintele nu a negat din prima, tăios, acuzaţiile? Cine se află în spatele apariţiei ACUM a imaginilor? E diabolizat Băsescu de tabăra adversă sau e victima propriilor gesturi?

Întrebări care îşi caută răspunsuri. Şi nu sînt singurele.

Dacă imaginile sînt reale, actualul preşedinte poate spune “Adio!” politicii. Dacă sînt trucate, românii îl vor vota cu două mâini. Dacă niciuna dintre aceste doua ipoteze nu este dovedită până la turul doi, rămâne la aprecierea fiecăruia ce face. Suspiciunea că a lovit un copil va rămâne, dar e valabilă şi ideea trucării.

Grea politica asta! Poate că Doroftei ne-ar putea explica mai bine dacă Traian Băsescu a dat sau nu a dat!

P.S. Bogdan Costea, al meu coleg, zicea bine o chestiune: “Filmuleţul ăsta nu va face să crească în ochii mei cealaltă tabără!” Poate că în ochii lui şi ai altora nu va creşte nimeni, dar sînt mii de oameni care vor reacţiona instinctiv şi-l vor vota pe Mircea Geoană nu pentru că ar avea merite mai mari, ci pentru că Băsescu a lovit un copil!

UPDATE: au început “autopsiile” pe net ale filmului. Una dintre ele aici.

Cât de mizerabili au ajuns politicienii când, prin interpuşi sau nu, cer să le fie pomenite numele în transmisiunile sportive?

Cât de obedienţi trebuie să fie nişte jurnalişti ca să plece capul şi să facă sluj în faţa unor oameni din politică, chiar cu preţul – aproape – încălcării reglementărilor unor instituţii europene?

Câteva lămuriri vă aduce Cătălin Tolontan. Merită să citiţi şi să vă îngroziţi unde s-a ajuns!

Nu ştiu dacă e de glumit cu ce se întâmplă acum în politică, dar nici n-o să plâng. Iată o “monstră” despre cum văd unii politica de pe la noi – poza e primită de la colegul Tavi Haragoş, de la “Ediţia de seară”.

Cât de cretini ne cred? Cât de proşti sînt ei să spere că putem fi manipulaţi la nesfârşit? Cât de tâmpiţi am fi noi să ne imaginăm că reprezentăm pentru ei altceva decât o masă de manevră, “pulimea” de care îşi bat joc?

Îşi dau unul altuia voturile noastre – mă rog, ale celor care i-au votat. Eu nu am mers la vot din lehamite si pentru că nu vreau să aleg un rahat mai puţin mirositor din oferta plasată în faţa mea în timpul campaniei. Dar asta e o altă discuţie. Sper, îmi doresc, CRED că românii sînt oameni cu capul pe umeri, capabili să gândească pe cine să aleagă şi să nu accepte ca alţii să le dicteze ce să facă. Oamenilor din ţara asta CRED că le-au ajuns zecile de ani dinainte de ‘89 şi anii de după, când li s-a spus până şi cum să ridice mâna.

Gata cu datul voturilor de la unul la altul! Nu sîntem sclavii nimănui! Avem creier, să-l folosim şi la altceva decât la admirat ecranul televizorului şi înghiţitul minciunilor javrelor politice! Vadim şi restul obsedaţilor de putere să-şi dea votul LOR cui vor ei! Noi, oamenii de rând, alegem pe cine vrem, dacă vrem! Oricum, ei, cei din cocina politică, fac ce vor şi învârt roţile cum vor ei.

A, şi încă un lucru! Nu-mi place niciunul din candidaţii la prezidenţiale. Dar am, aşa, un filing că se face o alianţă pro-Geoană. Pesedeii stau la sfat de amiază cu Patriciu – dovada aici – iar Vadim şi Becali anunţă că nu-l susţin pe Băsescu. De parcă am fi atât de proşti să nu înţelegem că asta înseamnă că se dau cu PSD. Iar luptătorul împotriva lui Iliescu – l-am numit aici pe Crin Antonescu – îşi uită propriile idei (nu exista nici un loc de compromis între noi și Iliescu și FSN) şi o dă cotită spre candidatul roşu, cică pentru a-l susţine pe Johannis ca premier. Hai că-i bună!

Duminica asta nu-i nici a Orbului, ca-n 1990, nu-i nici Anul Nou al democraţiei româneşti – aiurea, ăsta când o fi fost? E pur si simplu încununarea împroşcatului cu rahat care a purtat denumirea oficală de campanie electorală. Evident, nu am spus nimic nou, mai ales că produsul ăsta, de culoare căcănie, a cam caracterizat în ultimii cred că zeci de ani viaţa politică dintre Carpaţi, Dunăre, Prut şi Marea Neagră.

Nu e nimic extraordinar şi glorios în a prezenta pe sticla televizorului ce se întâmplă în lumea politică şi ce, bleah, spun politicienii. Nu-mi face nicio plăcere să citesc ştiri politice, să aud ce zic persoanele astea din cocina numită politică. Dar sînt de părere că oamenii de rând trebuie să ştie ce se întâmplă, cine le decide soarta, pe cine să aleagă, dacă aleg.

Chiar dacă pentru ei, politicienii, noi, alegătorii sîntem “pulimea“, chiar dacă se ceartă între ei, nepăsându-le de cei pe care îi adună – doar la televizor – în cuvântul “popor“, chiar dacă Stalin e posibil să fi avut dretate când spunea că nu e important cine cu cine votează, ci e important cine numără voturile, mă încăpăţânez să cred că a fi informat înseamnă să fii puternic, să poţi discrene între adevăr şi minciună, să poţi lua decizia pe care o crezi cea mai bună.

De aceea, la fiecare alegeri, de când lucrez în televiziune, am participat la “naşterea” unor jurnale şi emisiuni care să-i arate “judecătorului suprem“, telespectatorul, ce se întâmplă lângă el, în jurul lui. Poate aşa îl ajutăm să-şi facă o opinie, indiferent dacă e bună sau e rea. Principalul e că are o opinie.

Aşadar, respectăm tradiţia şi, alături de colegii mei din redacţia ştirilor TVS – reporteri, cameramani, monteuri, regizori de emisie, băieţii de la tehnic – vă invit să urmăriţi cele două jurnale de duminică, din ziua alegerilor. Primul e la ora 13, al doilea la ora 18. Conţin informaţii despre tot ce se întâmplă la votare.

Mai mult nu am vrut să facem, pentru că dezbaterile şi datele cu adevărat importante recunosc că sînt cele de la Bucureşti. Dar zic că bihorenii merită să aibă jurnale de ştiri despre faptele lor, opiniile lor. Aşa că, votează la TVS şi pe www.tvs.ro.

P.S. Noi nu sîntem o televiziune a vreunui mogul, deci nu avem interese ascunse. V-o garantez!

Mă enervează (nu pot zice că mă îngreţoşează, deşi nici departe nu-s) să văd peste tot politică. Mi se tot repetă că politica pune totul în mişcare (cred că e preluare după celebrul “money makes the world go round” ), că fără politică ne ducem naibii toţi, că fără politică şi politicieni nu se poate, că ei – ăştia la ţol festiv şi cravată, invitaţi prin talk-show-uri – deţin pârghiile puterii. Aşa o fi, doar că la noi nu există politică; există goana după ciolan, există troaca plină cu lături şi vărsături ale unor idioţi şi cretini cu aere de deştepţi mondiali, rămaşi la stadiul de lipitori de Dâmboviţa, care vor să fie şefi peste oamenii din ţara asta.

Ei, într-o lume de asta, aflată, cică, în campanie electorală – apropo, nu mă interesează campania asta cătuşi de puţin, pentru că e doar un nou prilej de bălăcăreală şi nu mă va convinge în vecii vecilor să-l votez pe vreunul – aşadar, cum spuneam, într-o astfel de lume, dominată de promovarea idioată a unor non-valori şi a declaraţiilor acestora, mi-a făcut plăcere ca, “frunzărind” netul, să descopăr un interviu cu un OM pe care am avut onoarea şi plăcerea să-l cunosc personal: doctorul HADRIAN BORCEA, şeful SMURD Bihor.

Nu-l voi caracteriza aici, ci repet ceea ce am scris câteva cuvinte mai sus: doctorul Borcea e un OM într-o lume în care OAMENII sînt din ce în ce mai puţini şi nu sînt atât de promovaţi ca politicienii-latrină.  Vă invit să cititi, pe bihoreanul.com, un interviu cu şeful SMURD Bihor, dar şi comentariile vizitatorilor. Toate, absolut toate, sunt pozitive.

Pe lângă discuţiile despre ieşirea PSD de la guvernare, despre candidatra doctorului Oprescu, întoarcerea lui Bogdan Costea din luna de miere ori vizita lui Băsescu la Ştei, via Oradea şi Marghita, mai vin şi eu cu o propunere. Nu de fiţe, ci absolut normală, pentru cei care sînt interesaţi.

Aşa a vrut Dumnezeu, ca fata mea dragă să înţeleagă mai bine decât toţi ceipe care îi cunosc ce înseamnă să respiri aerul înmiresmat de muzica lui Mozart şi de şniţelele vieneze de pe malul Dunării, în capitala ex-imperiului austro-ungar. Şi, fiindcă îi place mult de subsemnatul, iar eu o ador ca un nebun, s-a decis ea, fata mea, să mai rămână pe plaiuri mioritice şi să închirieze superbul amplasament de 3 camere din Viena.

Sperăm noi că vor fi doritori, chiar şi în condiţiile astea de criză economică. Aşa că uite anunţ:

Închiriez apartament 3 camere, balcon, baie cu maşină de spălat + WC de serviciu, debara, etaj 2, zonă foarte liniştită (în faţa blocului se află un parc şi o porţiune amenajată special pentru copii) în Viena, cartierul 5, la 7 minute distanţă – pe jos – de Operă (Kaernerstrasse – pietonala vieneză, centrul oraşului). Mobilat complet lux, dotat cu frigider, aragaz electric, televizoare, combină audio, veselă, pahare, prosoape, lenjerie de pat şi alte dotări. Imediat ocupabil. Preţ: 1700 de euro/lună (întreţinerea inclusă).

Şi iată şi nişte poze, că am învăţat eu că o imagine face cât 1.000 de cuvinte.

Cunoscătorii într’ale politicii dâmboviţene,  al cărei rost jur că nu-l pricep, îşi amintesc de tentativa de “deca” – jonglerii cu mingea – pe care a încercat-o acum mai bine de un deceniu fostul preşedinte Emil Constantinescu. Era, parcă, în cantonamentul echipei naţionale, iar toată faza s-a sfârşit într-o semifoarfecă a la Bănel. Noroc cu “apărătorul” sepepist din spatele preşedintelui cu cioc, care a venit la susţinere şi l-a salvat pe autorul fazei de la o cădere penibilă.

Trecut-au anii peste noi şi iată că “maestrul balonului” de atunci a ajuns în studiourile TVS, invitat la emisiunea lui Tavi Haragoş, “Ediţia de seară”. Se întâmpla marţi, 29 septembrie. Nu prezenţa fostului chiriaş de la Cotroceni e motivul acestui post, ci ceea ce s-a întâmplat după ieşirea din emisiune.

Preocupat, probabil, cu alte probleme importante – printre care nu bag mâna în foc că nu se numărau încălzirea globală salvarea balenelor ori topirea calotei glaciare – Emil Constantinescu a părăsit clădirea televiziunii lăsându-i lui Tavi un “cadou” neaşteptat: ambele telefoane. Probabil că nu a simţit lipsa greutăţii celularelor pe care sînt convins că nu le ţine în buzunare, ci la vreun badigard din garda care îl însoţeşte.

Băiat fin, colegul meu nu a căzut în păcatul care i-ar face cu ochiul oricărui om. Adică, nu a verificat dacă preşedintele tinereţii mele avea numerele de telefon ale lui Vladimir, Barack, Nicolas ori, ups, Angelei.  Cine ştie, poate că le puteam folosi la vreun sincron prin telefon. Aşadar, Tavi n-a făcut ce n-aş fi făcut nici eu şi a gândit o metodă ca mobilele să revină în proprietatea prezidenţiabilului lor proprietar. Cum singura persoană din suita lui Emil Constantinescu de la care avea un număr de telefon nu răspundea, a sunat la… 112. Evident, era o urgenţă de interes naţional, astfel că gestul se justifica.

În câteva minute, au venit la sediul TVS nişte… băieţi.

- Îl căutăm pe domnul Octavian Haragoş!

- A, aţi venit pentru telefoanele domnului Constantinescu, zice Tavi.

- Nu ştim de niciun telefon. Noi îl căutăm pe domnul Haragoş!

Dialogul e demn de “Men in black“. În fine, până la urmă, telefoanele au fost predate în bună stare şi… neatinse. Au vrut băieţii să facă şi un proces-verbal, dar n-a fost ca evenimentul să rămână consemnat pentru istorie în paginile unui dosar.

Acum, e adevărat, se mai întâmplă şi la case mai mari. Ca să nu ne amintim decât de laptopurile cu informaţii militare dispărute prin Anglia şi alte părţi de lume. Pe lângă alea, nişte telefoane ale unui prezident român sînt… blana ţapului, nu?

“Cârcotaşii” au realizat, părerea mea , una dintre cele mai bune campanii de promovare a unui produs media. Sau a oricărui alt produs. Bine gândit, bine filmat, replici savuroase. Tot ce trebuie pentru a crede că produsul e fabricat de vreo televiziune de afară, nu din ţară. Şi, totuşi. Printre zecile, sutele de creaţii penibile şi idioate ale multor televiziuni, mai apare câte-un “diamant“. Nu laud aiurea!

Campania “cârcotaşilor” e beton! Pardon,  CIMENT!

1. “De ce vă interesează disponibilizările din Primărie? Nu-s astea de interes public. Alte subiecte nu aveţi?” (un şef al unui departament din Primăria Oradea) - Avem şi alte subiecte, dar ne interesează ce se întâmplă în instituţiile care decid ce se întâmplă în oraşul ăsta şi în judeţ. Sînt oameni plătiţi din bani publici, care trebuie să dea socoteală pentru ce fac. Doar nu sînt pe “tarlaua lui tac’su” şi nici nu lucrează la vreo firmă privată. Iar noi, ca jurnalişti, vrem să cunoaştem tot. Apropo, noi ştim să punem cu bun simţ nişte întrebări, nu să fim sictiriţi sau nesimţiţi.

2. “Noi considerăm că nimeni nu trebuie discriminat” (Madonna, la concertul de la Bucureşti) – Eu consider că toţi avem dreptul să respirăm aer curat, să mergem în lume fără ne considere toţi “ţigani infractori”, să facem foc doar în sobe, cu lemne luate la metru, nu în mijlocul camerei, cu parchet şi mobilă, să mergem pe stradă fără teama că unul dintre cei care se consideră discriminaţi ne dă în cap, ne înjură sau ne cere “un leu, domnu’ mio, pentru pruncu’ ista”. Madonna nu a trăit într-o ţară în care nu poţi să urci într-un tren din cauza asaltului “discriminaţilor”, nu a asistat în magazine la certuri dintre un “el” şi o “ea”, cu urlete de înjunghiat, cu abandonat de coş plin cu alimente lângă casa de marcat şi cu blocarea accesului între rafturi (s-a întâmplat pe la jumătatea lui august, la Beiuş), nu i s-a furat din gospodărie (dacă o fi având ) tot ce a avut, nu a trebuit să ocolească o maşină condusă de un oacheş, care a oprit fix în mijlocul intersecţiei pentru a vorbi la telefon şi nu a fost alungată cu pietre dintr-o colonie. Nu zic, trebuie făcut ceva să-i integrăm… Dar ce? Şi lăsaţi-mă cu programe pe bani europeni. Astea-s făcute, părerea mea, ca politicienii să aibă de unde fura un ban pentru campanii. Sînt doar baliverne. Hai, ceva concret, “care este”… Apropo, nu doar românii au ce au cu “discriminaţii”, ci şi ungurii… A se vedea cazul de la Sâncrăieni. Şi răbdarea are o limită, indiferent de naţionalitate.

3. “M-am săturat de promovarea la greu a homosexualilor la tv. De parcă valorile creştinismului, islamismului sau budismului stau în homosexuali. Îşi dau cu părerea despre orice, apar la toate posturile” (un invitat al lui Dan Diaconescu, aseară, la OTV) – Corect! Nu am nimic cu pidoznicii ăştia. Să o facă acasă sau în curtea proprie. Dar să nu corupă minori, să nu ţină lecţii de morală şi, mai ales, să nu vorbească ei de credinţă şi de căsătorie. Sînt lucruri sfinte, de care cei care încalcă normele divine de viaţă nu au de ce să se lege. Nu zic de printre heterosexuali nu sînt javre şi idioţi. Ba, din contră, sînt cu nemiluita. Dar când vine vorba de a face paradă de propria orientare sexuală, ia ghici cine se destrăbălează în public… în parade stupide şi nesimţite? Păstrând proporţiile, la fel de bine ar putea face o paradă şi cei din Asociaţia Pasionaţilor de Sex Oral Heterosexual, nu? Şi ca să-i liniştesc pe neliniştiţii care m-ar acuza de discriminare, vă spun că l-aş tăia în bucăţi pe ăla care ar pângări un copil sau o femeie, indiferent că animalul e homosexual sau amator de femei.

4. După ploaie, mereu vine soare! ÎNTOTDEAUNA! FĂRĂ EXCEPŢIE! (citat din mine ) – Asta e pentru doi foşti colegi, care cred că acum nimic nu mai contează în această lume. Nimic mai fals. Dragilor, de abia acum urmează cea mai frumoasă parte a vieţii. Veţi întâlni pe cel/cea care vă este hărăzit/ă. Lângă ea/el veţi întâlni adevărata fericire, sentimentul acela magic al iubirii. Şi veţi avea un sens în viaţă. 100% aşa va fi. V-o spune unul care ştie. Care este fericit! Şi care ştie că va fi mereu aşa, pentru că are jumătatea lui alături. Fiţi siguri că Dumnezeu ştie ce face. ŞI VA FI BINE MEREU!

Am făcut acum ceea ce nu am făcut niciodată. Dar merită ENORM. Am şters o postare. Pentru că aşa am simţit, pentru că acum chiar am de ce să merg acasă. Pentru că acum există cineva pentru care merită nu doar să şterg o postare în care nu am crezut niciodată după ce am cunoscut-o pe acea cineva, ci merită TOTUL.

Un bărbat greşeşte, iar eu nu am făcut-o intenţionat. Dar e bărbat adevărat cel care are curajul să-şi recunoască greşeala şi să spună, tot acolo unde a făcut tâmpenia, “Da, am greşit!”

Am pentru cine să merg acasă, am de ce să simt că munca e doar un lucru în viaţă, pe când omul de lângă mine este TOTUL.

Poate mă iartă, poate nu va uita….dar am simţit nevoia să scriu acest post aici.

Acum fug la dentist, nu mai am timp să stau… Dar am o viaţă întreagă în faţă să-i demonstrez că mi-e dragă, ENORM, şi chiar mai mult decât atât.

P.S. Cât despre scrisul pe blog… nu mai vreau. O s-o fac foarte rar. Nu mai sînt un om singur, am cu cine să discut ABSOLUT ORICE. Şi poate mă apuc de romanul pe care îl plănuim împreună. Chiar că va fi interesant.