In fotbal, tata a iubit doua echipe. Pe Dinamo si pe FC Arges. Nu a fost niciodata un “caine pana la moarte”, ci un admirator de moda veche al marii echipe din anii ‘70-’80, din Stefan cel Mare. A tinut si cu FC Arges, pentru ca, militar fiind la Bascov, in anii ‘70, sarea gardul unitatii si isi petrecea orele de permisie pe stadion, urmarindu-l pe Dobrin in meciurile de campionat.
Cand FC Arges a jucat cu Dinamo, tata nu a ezitat. A tinut cu argesenii, din cauza lui Dobrin. S-a bucurat alaturi de argeseni, din cauza lui Dobrin.
Tata a tinut cu Dobrin. Cred ca nu conta nici daca acesta ar fi jucat la Prabusirea Curatele. Tot cu Dobrin tinea. Si tata mi-a transmis si mie sentimentul acesta. De a tine cu Dobrin. Inainte de a-i sti pe jucatorii anilor ‘85-’86, eu il stiam pe Dobrin. Din povestile tatei. Si asa vreau sa mi-l amintesc. Asa cum il stia tata. Drept cel mai bun fotbalist roman.
Si inca un lucru. Dobrin nu a imbatranit. Uitati-va la poza lui. Ce, vi se pare ca i s-au adaugat riduri pe fata? Aiurea. Dobrin nu se va schimba niciodata.
